Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Pomenirea de șapte ani a Episcopului Damaschin Coravu
Pr Gabriel Toma: 05-05-2016 08:04:07 in Misiune
 Neuitând faptul că la foarte puține zile după vizita și slujirea întreprinse în Parohia Plevna, Preasfințitul Damaschin, Episcopul Sloboziei și Călărașilor- împlinind cuvântul Scripturii „Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri” (2 Cor 5, 1)- s-a mutat în cealaltă lume, nestricăcioasă, credincioșii din Plevna au participat, în biserica parohială, sâmbătă, 22 aprilie 2016, la slujba pomenirii de 7 ani. Rugăciunile pentru cei răposați sunt un semn al iubirii, ce devine în dragostea lui Dumnezeu, mai tare ca moartea, dar și împlinirea unei rugăminți- „testament” al celui răposat.
 Cât timp suntem în viaţă putem să facem toate pentru sufletele noastre: să priveghem, să postim, să ne rugăm continuu etc. Imediat ce murim, însă, nu mai putem face nimic pentru acestea. Însă dacă cineva vorbeşte lui Dumnezeu despre cei răposaţi, îl va auzi Dumnezeu, îi va asculta rugăciunea. Cu alte cuvinte în faţa lui Dumnezeu este utilă şi folositoare „mijlocirea”. Când cei dragi nouă pleacă din lumea aceasta, lasă în urma lor o rugăminte, care sună mai degrabă a poruncă: „…vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii” (Slava de la Slujba înmormântării).





  Avem bucuria de a vă pune la dispoziție informații despre misiunea creștină desfășurată în Parohia Plevna.
  Daca lucrarea noastră evanghelică, de rugăciune și învățătorească, vă determină să doriți a afla informații suplimentare despre comunitatea noastră, avem bucuria să vă oferim, în dar, lucrarea de istorie locală, PAROHIA PLEVNA- monografie istoric- spirituală, editată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Tot ce aveți de făcut este să trimiteți un pomelnic al familiei dumneavoastră la adresa parohiaplevna@gmail.com și o adresă unde să vă expediem, cu bucurie, ca oricărui enoriaș (chiar și virtual), darul nostru. Vă imbratișăm!


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator