Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Îmbrățișarea sfinților cu același nume, Ioan (Botezătorul) și Ioan (cel Nou de la Suceava)
Pr Gabriel Toma: 25-06-2015 12:06:44 in Misiune
  La împlinirea a 600 de ani de când moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava sunt duhovnicesc odor al Bisericii noastre, iar pomenirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul evocă dezlegarea tainei, celei din veac ascunse, a lucrării mesianice săvârșite de Domnului Iisus, biserica parohială- împodobită de credincioși cu snopi de grâu și cu plante medicinale precum drăgaica, sau „floarea Sfântului Ioan” (galium verum)  și izma, sau menta (mentha piperita)- a fost un loc binecuvântat în care rugăciunea în comun, ascultarea Cuvântului Domnului și invitația de a urma pilda vieții și credinței prietenilor Mirelui au fost bucurii nemincinoase. 
   Venerând pe sfinți, cinstim lupta lor pentru credință: 
  •  pentru nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând cuvintele profetice ale preotului Zaharia:
„Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.” (Luca 1, 76-79)
  •  pentru mucenicia Sfântului Ioan cel Nou
                       „Bucură-te, căci cu toiege noduroase fără milă fiind bătut, în credință n-ai slăbit;
                    Bucură-te, căci chinuitorii, cumplit bătându-te, au obosit;
                    Bucură-te, că vitejeşte ai răbdat să-ţi fie trupul zdrobit în bucăţi;
                    Bucură-te, căci cu acestea şi mai mult la mânie ai întărâtat pe tiranul;
                    Bucură-te, că de multe bătăi, cărnurile lipite pe toiege au fost aruncate sus în aer;
                    Bucură-te, căci cu aceasta ai adunat pe îngeri spre a se minuna;
                    Bucură-te, că ai roşit cu sângele tău pământul;
                    Bucură-te, căci cu aceasta ai strivit pe satana sub picioarele tale;
                    Bucură-te, că pentru aceasta I-ai mulţumit Stăpânului Hristos;
                    Bucură-te, că El te-a întărit a suferi alte chinuri mai cumplite;
                    Bucură-te, Sfinte Ioane, mare mucenice al lui Hristos!” (Acatistul )

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator