Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Întâmpinarea Sfântului Luca al Crimeei
Administrator: 24-05-2017 07:44:47 in Misiune

 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, moaștele Sfântului Luca al Crimeei, doctor fără de arginți, au fost purtate în procesiune prin parohia Răzvani. 

 La invitația părintelui Marius, reprezentanți ai parohiei noastre au participat la acest eveniment duhovnicesc, prea bine știind că sintele moaștele sunt semnul lucrării harului Duhului Sfânt în lume, și ele sunt făcătoare de minuni pentru cei care se închină cu credință lui Dumnezeu, a cărui lucrare se manifestă în sfintele moaște.

 Prin moaște se proslăvește Dumnezeu, iar credincioșii se folosesc de minunile harului revărsat spre ele, căci trupurile sfințiloor lui sunt Biserică a Duhului Sfânt (I Cor. 3,16-17; 6,19, 20), vrednice de cinste ca niște făcătoare de minuni (II Tim. 2, 21; Ps. 33, 20).


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe