Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Împărtășirea, arvuna vieții nesfârșite
Administrator: 07-04-2017 10:42:26 in Misiune
Iisus Hristos vorbește adesea despre înviere pentru a imprima în sufletele ascultătorilor acest adevăr. Căci acela era punctul cel mai important din învățătura Sa, să stabilească și să întărească credința în aceste lucruri: învierea și viața veșnică. Viața este ceea ce cer oamenii mai mult; nimic nu este mai dulce, nici mai plăcut, ca a nu muri deloc. Trebuie să ne aducem aminte că, în Vechiul Testament, El le promitea o viață lungă, însă în Noul Testament ne promite una fără de sfârșit; astfel, comparativ cu mana, care a prelungit viața de pe pământ, Euharistia are scopul și menirea de a ne ține în viață și dincolo de moarte, întrucât această „mâncare și băutură duhovnicească” nu este un aliment trimis de Dumnezeu, ci Însuși Trupul Stăpânului”. 

 Atunci, cum putem noi să dobândim acest dar de neprețuit? 

 Răspunsul, pe cât este de simplu, pe atât este de ferm: doar prin participarea noastră la viața Mântuitorului Iisus Hristos, Singurul Care are viața întru Sine. Iar această participare, deoarece vorbim despre o relație între persoane, trebuie să fie una reală, dorită de amandouă părțile. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut primul pas, acela de a se întrupa (de a lua firea noastră umana) și de a o ridica în sferele Sfintei Treimi. Mai mult decât atât, El continuă această operă, de înveșnicire a noastră, prin faptul că acordă, de bunăvoie, fiecăruia dintre cei care doresc, posibilitatea de a-I mânca Trupul și a-I bea Sângele Său cel Sfânt. Acestea constituie semnul unei iubiri veșnice și desăvârșite. Ca noi să devenim părtași acestei iubiri, în mod real, trebuie să ne unim cu acest Trup divin.

 „Iată ce a făcut Iisus Hristos pentru noi; El ne-a oferit carnea Sa să o mâncăm pentru a ne angaja ca să avem pentru El o iubire din cele mai mari și a ne-o arăta pe aceea pe care o are El pentru noi; El nu s-a facut numai văzut celor ce doreau să-L contemple, ci S-a lăsat atins, S-a dat să fie mâncat, să fie înfipți dinții în El, absorbind în așa fel încât să mulțumească cea mai ferbinte iubire” . „Eu am vrut să fiu fratele vostru din iubire față de voi, eu am luat trupul și sângele vostru ca și unul și altul să fie comun între voi. Eu vă dau acest trup și acest sânge, prin care Eu am devenit de aceeași natură cu voi. Tuturor a dat acest trup spre împărtășire, ca astfel hrănindu-se cu dânsul, și lepădând de la noi moartea cea dinainte, să ne amestecăm cu dânsul, prin această masă sfânta, și să intrăm în această viață veșnică și nemuritoare”. (Sf Ioan Gură de Aur) 

  În zilele premergătoare Floriilor, credincioșii, ce nu pot fi prezenți la biserică pentru primirea Sfintei Euharistii, au fost cercetați la casele lor.

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe