Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Prima parte a Canonului, luni
Administrator: 28-02-2017 07:32:41 in Misiune
Împreună cu intreaga Biserică răspândită în lume, luni, 27 februarie 2017, s-a oficiat si in biserica parohială Canonul cel Mare. Părintele Schmemann tâlcuieşte acest imn liturgic prin prisma abundenței de referințe biblice. "Pentru a fi ascultat cum se cuvine, Canonul cel Mare presupune cunoaşterea Sfintei Scripturi şi priceperea de a pătrunde înțelesurile Canonului. Dacă astăzi atât de mulți oameni îl consideră plicticos şi fără sens, aceasta e din cauza credinței lor, care nu se mai hraneşte din izvorul Sfintelor Scripturi care, pentru Părinții Bisericii, erau izvorul credinței. Trebuie să învățăm din nou cum sa intram într-o lume ca aceea descoperită de Biblie şi cum să trăim în ea; şi nu exista o cale mai bună către această lume decât Liturghia Bisericii, care nu reprezintă numai transmiterea unor învățături biblice, ci tocmai descoperirea felului biblic de viață. Călătoria Postului începe astfel cu o reîntoarcere la “punctul de plecare” – lumea Creației, Căderii şi Răscumpararii."(A. Schmemann, Postul cel Mare)

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator