Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Rețetă duhovnicească de...slăbit
Administrator: 20-10-2016 09:17:04 in Misiune
  Sfântul Ioan Casian descrie trei feluri de manifestare a păcatului lăcomiei pântecelui:
  1. dorința de a mânca înainte de vremea rânduită;
  2. mâncatul mult, până la îmbuibare;
  3. căutarea mâncărurilor gustoase.
   În zilele noastre doar în anumite medii luarea mesei are loc la ore fixe, sau „la vremea rânduită”: în spitale, cantine școlare, mănăstiri. În rest, abundența de hrană ce se poate afla la tot pasul (fast food, dulciuri, ...de ronțăit) oferă omului contemporan o „hrănire” dezordonată, continuă pe tot cuprinsul zilei, rămânând ca abia seara, la întoarcerea de la serviciu să se „compenseze” necesitatea de a mânca „organizat”. 
  Este foarte bine cunoscut că mâncarea abundentă, seara, până la îmbuibare, nu se mai asimilează, ci se descompune, formând grăsime ce se depune, fără a hrăni organismul.
  Căutarea mâncărurilor gustoase, în afară de alimentele dulci atotprezente (care în sine au sămânța dependenței) este influențată și de aditivii și potențiatorii de gust adăugați în orice aliment procesat, care au „virtutea” de a stimula consumul sporit.

  Rețeta duhovnicească de...slăbit propusă de părinți este următoarea:

- când mănânci să-ți faci cruce și să te rogi: „Doamne binecuvintează” și gustând mâncarea fii atent la tine și pomenește-l pe Domnul Hristos;
-gândește-te că nu este cuviincios a mânca până la săturare;
-din mâncărurile cele mai bune să lași întotdeauna pe masă o parte, călcându-ți pofta. Această parte e numită de părinți „partea lui Hristos” (Fotie Spasski)
  


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator