Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Hristos este în mijlocul nostru! (I)
Pr Gabriel Toma: 07-12-2015 03:49:50 in Cateheză

   Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”, se cântă atunci când Sfânta Evanghelie, purtată fiind în procesiune de făclii și tămâie, este adusă pentru venerare în mijlocul sinaxei credincioșilor, căci Hristos este în mijlocul nostru. Așa ne-a promis: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt 18, 20). 

 Textul scris al cuvintelor Domnului „întrupează și personalizează” autoritatea și puterea de viață făcătoare a cuvintelor rostite de Cuvântul, așa cum se spune la Taina ungerii bolnavilor: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la Tine cu pocăinţă şi cere de la Tine prin noi iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare, ce se află în această sfântă Evanghelie”.



Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator