Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Sinodalitate și autocefalie în istoria BOR (V)
Pr Gabriel Toma: 21-08-2017 10:34:10 in Cateheză
    


     În sprijinul dovedirii autocefaliei de facto a Bisericii româneşti sunt de amintit următoarele realități, desprinse din istoria Bisericii Ortodoxe naționale, în perioada evului mediu:
2. Cu privire la exercitarea puterii sfințitoare:
- Au fost hirotoniți arhierei, preoți și diaconi, asigurându-se în acest fel succesiunea neîntreruptă a preoției,
- Au apreciat singure validitatea tainelor săvârșite de catolici și protestanți;
- Au stabilit rânduieli sau norme cu caracter tipiconal pentru săvârșirea Tainelor, ierurgiilor și slujbelor, introducând modificări sau adaptări în ritual;
- Au canonizat sfinți ( Sf Nicodim, Sf Ioan cel Nou de la Suceava, Sf Nifon- canonizat în mod sigur la Argeș în august 1517)
- Au instituit sărbători pentru aceiași sfinți sau pentru ale celor cu moaște aduse la noi ( Sf Parascheva, Sf Filofteia, Sf Grigorie decapolitul, Sf Dimitrie Basarabov);
- Au adoptat limba liturgică pe care au socotit-o corespunzătoare (slavona, iar din sec XVI-XVIII, româna) fără să ceară asentimentul unei autorități bisericești din afară în vederea acestei schimbări;
- Au introdus elemente specifice, național-locale în arhitectură, pictură și muzica bisericească;
- În anumite situații s-a sfințit la noi și Sfântul Mir, de către arhierei greci, aflați în țara noastră, și episcopi români ( ex 1643, de Teofan al Ierusalimului, la Iași)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator