Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Nu poţi fi bun doar fiindcă îţi spune cineva să fii bun
Administrator: 14-03-2017 08:35:34 in Cateheză

Vedem chiar în viaţa oamenilor de azi ceva de felul ispitirii de care a avut parte Adam. Deşi Adam încă nu căzuse -şi în această privinţă starea lui se deosebea de starea noastră prezentă -totuşi starea lui era asemănătoare cu starea morală a unui tânăr de şaisprezece, şaptesprezece sau optsprezece ani, care a fost crescut în bunătate, dar ajunge la vârsta când trebuie să aleagă singur dacă va fi bun sau nu. Astfel se face că, având libertate, trebuie să alegem. Trebuie să vrem în mod conştient să facem binele. Nu poţi pur şi simplu să fii bun fiindcă îţi spune cineva să fii bun. Mai devreme sau mai târziu, în libertatea ta, trebuie să alegi cu dinadinsul binele, altfel el nu va face parte din tine. Lucrul este valabil pentru oricine, cu excepţia, desigur, a copilului ce moare foarte de mic. Deci, când omul ajunge la vârsta bărbăţiei, este momentul să facă aceeaşi alegere pe care a făcut-o Adam fie să aleagă în mod liber să facă binele, fie să facă greşeala de a se face părtaş răului, părtaş vieţii de păcat. Sfinţii Părinţi spun că pomul cunoştinţei binelui şi răului este doar pentru oamenii maturi. Având libertate, nu e cu putinţă să nu avem cunoştinţă despre rău. Singura alegere este între a cunoaşte răul prin greşelile altora sau prin ridicarea noastră deasupra lui. Spre a deveni creştini maturi şi a ne statornici în calea săvârşirii binelui, Fiecare dintre noi trebuie să ştie despre rău. Trebuie să ştie ce anume este ceea ce a ales să nu facă. (Părintele Serafim Rose)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator