Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Apoftegmă
Administrator: 28-01-2017 09:32:00 in Cateheză

"În acest munte (al Nitriei) a vieţuit optzeci de ani un bărbat numit Veniamin, nevoindu-se la culme. El s-a învrednicit de darul vindecărilor. Oricine, peste care îşi punea mâna sau pe care îl ungea cu untdelemn după ce-l binecuvânta, se izbăvea de orice boală. Acest om, învrednicit de o astfel de harismă, înainte cu opt luni de moarte s-a îmbolnăvit de hidropică; şi trupul lui s-a umflat aşa de mult, că părea ca un alt fel de Iov... Neputând privi la suferinţa lui cumplită, ne-am întors privirea. Atunci ne-a spus acel fericit Veniamin: "Rugaţi-vă, fiilor, ca nu cumva să se îmbolnăvească de hidropică omul meu lăuntric. Căci cel din afară nu mă face nici să mă bucur, nici să pătimesc". De opt luni şedea necurmat într-un jeţ care i-a fost făcut tot mai larg, nemaiputând sta pe pat din pricina celorlalte suferinţe. Şi totuşi, în pătimirea aceasta îi tămăduia pe alţii."

                (Paladie, Lavsaicon)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator