Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Trepte în istoria închinării în duh şi adevăr (IX)
Administrator: 05-12-2016 07:49:37 in Cateheză

Cultul public al Vechiului Testament în Pentateuh

3. Jertfele de mulțumire şi de pace

 Erau oferite ca semn de recunoștință pentru binecuvântările primite, nemeritate și neașteptate, pentru împlinirea unei juruințe sau ca o ofarandă voluntară, ca o dovada concretă a dragostei și consacrării în ospățul sacrificiului de pace- arătându-se dorința de comuniune cu Dumnezeu.

 Procedura era aproape identică celei a arderilor de tot, până în clipa când se ardeau animalele. Legea divină prevedea ca o parte din materia de jertfă să nu fie arsă ci să fie adusă ca prinos Domnului și aceasta consta din pieptul legănat ( Lev 7,34 ), spata sau pulpa dreaptă sau șoldul înălțat ce reveneau preotului slujitor și fiilor săi ca venit veșnic (Lev 7, 29-35 ) ce se consuma la lăcașul sfânt. Aici se colecta sângele animalelor și se ungeau cu el marginile altarului. Se ardea grăsimea și măruntaiele.

 Această jertfă exprimă dorința de a mulțumi lui Dumnezeu; uneori credinciosul era obligat să faca lucrul acesta, alteori o făcea de bunăvoie. El trebuia să ofere între altele și turte nedospite. „Dumnezeu, preoții și uneori, oamenii din popor, luau parte la această masă rituală ce se numea jertfă de mulțumire, de pace. Se mâncau boi și vaci, berbeci și oi, țapi și capre” . Preoții mâncau totul, în afară de porția de turte de aducere aminte și de resturile animalului, în aceeasi zi în care era adusă jertfa. Când ofranda era de bunăvoie, regula nu era atât de strictă: turtele nu erau necesare și se puteau mânca în doua zile. Porția preoților se limita la piept și la coapsa dreaptă a animalului, iar cine era curat din punct de vedere ceremonial putea să mănânce ceea ce rămanea. Iacob si Laban au adus acest fel de jerfă când au facut o alianță (Fac 31, 43-44 ). Unii teologi o numesc „ ofranda de legământ”. „Ofanda de recunoștință” și „ofranda de bunăvoie” urmau aceeași schemă. Ofranda de legământ și cea de mulțumire erau obligatorii, ceea ce nu era cazul cu cele de bunăvoie. „Trăsătura generală a sacrificiului de pace este aceea că sacrificatorul fiind în stare de curație sufletească și trupească căuta să întăreasca legatura de comuniune dintre el și Dumnezeu, iar prin ardere dorește să rămână în această stare. Aflat în comunitatea teocratică era un lucru firesc să aducă jertfă de laudă sau mulțumire. Garanția comunității teocratice este ospățul specific, ce intărește credința ca legatură cu Dumnezeu nu doar prin cuvinte ci prin acte de jertfelnicie” .


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe