Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Trepte în istoria închinării în duh și adevăr (VI)
Administrator: 11-11-2016 08:06:22 in Cateheză

CULTUL PUBLIC AL VECHIULUI TESTAMENT ( în Pentateuh)

C) Sistemul  jertfelor

   În Vechiul Testament, locul central în cadrul cultului îl ocupau jertfele. Chiar de la începutul omenirii, oamenii și-au exprimat recunoștința și venerația fată de Dumnezeu prin intermendiul jertfelor ( Fac 4,4; 8,20; 35,14 ) și chemând numele Lui ( Fac 4,26; 12,8 ). Pe Sinai,  Revelația l-a condus pe Moise la a codifica modul în care se aduce o inchinare plăcută lui Dumnezeu. In iudaism, sacrificiul nu e identic cu notiunea de religie, ci e un simbol ce contribuie la îndreptarea celui credincios in fața lui Dumnezeu si o manifestare a dragostei divine față de faptura Sa. Sacrificiul reprezinta astfel relația deschisă dintre Dumnezeu si omul credincios.

  Deci sacrificiile nu sunt considerate ca scop in sine ci ca mijloc ce duce spre o anumita tinta, ce a fost trasata de Dumnezeu- sfințirea și starea de sfințenie   (Lev 11,44; 19,2).

   Ideea Vechiului Testament despre sacrificiu este enuntata in Legea ceremoniala din Lev 1-8,38 unde se da o descriere amanuntita a ritualurilor privind 4 clase de sacrificii:

1.     Sacrificiul arderii de tot, reprezinta oferta totală, prin ardere absoluta, a darurilor făcute lui Dumnezeu. Fiind cel mai complet și desăvârșit gen de sacrificiu al Vechiului Legământ , holocaustul reprezinta adorarea lui Dumnezeu, prin care se oferă integral atât trupul cât și sufletul spre sfințire și renaștere la o nouă viață. Prin el se stabilește o legatură om-Dumnezeu, bazată pe adorare, laudă, cerere, mulțumire. Este interesant de observat că legea mozaică nu atribuie holocaustului un caracter de implorare, ci mai degraba de adorare, căci cel ce aduce un holocaust trebuie mai întai să se curețe de pacatele personale.

2.     Sacrificiul nesângeros este abundent in Vechiul Testament începând cu Cain și Melchisedec. Materialul adus ca jertfă: faină, graunțe, ulei, sare, tămâie, trebuie să fie de cea mai buna calitate, din primele roade și să fie cele mai prețioase mijloace de subzistență. Sacrificarea lor exprimă ideea de mulțumire ce i se aduce lui Dumnezeu pentru binefaceri. Simbolic, aceste jertfe reprezintă pe credincios, care prin oferirea hranei sale zilnice se daruiește integral lui Dumnezeu.

3.     Sacrificiul de comuniune concretizat de sacrificiile legământului, mielului pascal și jertfa de pace, țintesc spre întărirea comuniunii poporului cu Dumnezeu, precum și la stabilirea relațiilor bune, de împăcare, cu membrii poporului.

·        Sacrificiul legamantului era adus in amintirea legământului divin făcut cu poporul Israel, sub semnul supunerii și ascultării poruncilor lui Dumnezeu (Ieș 24,8; Fac 28,18 )

·        Sacrificiul de pace simboliza angajamentul poporului că va păstra comunitatea teocratica a Creatorului, Căruia îi aduce mulțumiri și laude pentru binefaceri, cerând și pentru viitor, ajutorul lui Dumnezeu (Ieș 24,5; 2 Sam 6,17; 1 Regi 8,63 )

4.      Sacrificii expiatorii ( de curățire )

·        Ziua Curățirii, instituită dupa evenimentul descris la Ieș 32,4 amintea iertarea poporului pentru vițelul de aur, aducând o curățire generală de păcate pentru arhiereu si popor.

·        Alte sacrificii atât pentru păcat cât și pentru vină ( Lev 4,26.31.35; 5, 10.13 ),  ele fiind totusi diferite unul de celalalt      ( Lev 5,1-13; Num 6,10 ).

 

   Jertfa ca element principal al cultului Vechiului Testament avea rostul de a acoperi, dar mai ales de a șterge, vinovăția omului care greșise in față lui Dumnezeu. Astfel, idea curăției interne a celui ce aduce jertfa este în centrul concepției despre jertfe ( Lev 17, 11 ) exteriorizată prin cele aduse pentru iertarea păcatelor și îndreptarea sacrificatorului. Primul motiv al instituirii jertfelor a fost acela de a da lui Dumnezeu cultul ce I se cuvenea, de a da posibilitatea omului de a-și recunoaște inferioritatea față de Dumnezeu și de a arăta măreția Lui față de întreaga creatura. Sacrificiul era tocmai limba simbolică a mărturisirii vinovăției sale. Sacrificiile sângeroase erau socotite cele mai eficace în acest scop, căci prin punerea mâinii omului pe capul animaluli jertfit, credinciosul avea conștiinta că păcatele sale au fost nimicite odata cu jertfirea animalului. Jerfele erau sângeroase și nesângeroase, iar acestea, la rândul lor se împărțeau într-o mulțime de categorii, după natura lor și după ocaziile în care se aduceau. Desigur, sângele țapilor și al taurilor nu putea să șteargă păcatele, dar jertfelor de animale le corespundea marturisirea indirectă a dorinței omului de a se împăca cu Dumnezeu.

  Importanța cultului consta în special din sacrificiile sângeroase și nesângeroase care se aduceau la templu. Fiecărui sacrificiu îi era întipărit un caracter triplu: cel latreutic, pentru că sacrificiul se aducea pentru adorarea și preamărirea lui Dumnezeu ; cel euharistic pentru că se aducea drept multumire pentru darurile provenite de la Creator; cel de cerere, pentru obținerea de binefaceri și daruri de la Dumnezeu. Dupa intrarea păcatului în lume, jertfei pentru păcat i s-a adăugat și caracterul expiator: căci din cauza pacatului, omul vinovat fata de Dumnezeu, staruia de a se impaca cu El, ca să ajungă la starea din care cazuse. De aceea, toate sacrificiile în urma pacatului au caracterul unei infrânări și renunțări pline de căință.

   Jertfele practicate în cultul evreiesc se încadrau într-un sistem cultic eleborat, ce avea în general următoarea structură  :

1.     Citirea Legii ( Ies 24,7-8 )

2.     Diverse sacrificii ( Lev 1,7; Deut 12,5-7 )

3.     Rostirea crezului israelit (Num 15, 37-41; Deut 6,4-9; 11, 13-21 )

4.      Diferite rugăciuni (2 Imp 8,22-53; 2 Cron 20, 5-12)

5.     Ardere de miresme și mai târziu cântarea unor psalmi de către leviți ( 1 Cron 16,42; 2 Cron 5,12-13; Ps 81,2-3 )

6.     Insoțită de dansuri rituale ( Ps 87,7; 149,3; 150,4 )

7.     In final preotul rostea binecuvântarea ( Num 6,24-26).

   Biblia conține numeroase reglementări ale lui Moise pentru jertfe. Leviticul a definit in mod special aceste ritualuri. Mulți teologi consideră această carte drept un fel de „manual al jertfelor”. El descrie mai multe feluri de jertfe, cu intenții diferite: de mulțumire și de pace, pentru păcat, pentru curățire, asociate cu diferite ritualuri și materii cultice.

    Însă, pentru iudaism, specificul jertfelor constă în faptul că se aduceau jertfe sângeroase, înțeles drept mijlocul cel mai potrivit pentru a întreține în sufletul poporului conștiința vinovăției față de Dumnezeu. Explicația acestui lucru rezidă din concepția ebraică despre legătura dintre sânge și viață: principiul vietii (nephesh ) se află în sânge, ce se varsă la altar pentru mântuirea sufletelor (nephasoth ) Lev 17,11. Intrepătrunderea dintre suflet-sânge  stabilește o alianță vitală între cei uniți printr-o legătură de sânge și este totodată agentul potențial in efectuarea unei intercomuniuni uman-sacru precum și între membri aceluiași trib. Aceasta se face printr-o legatură sacră a vieții comune ce unește atât pe Dumnezeu cât și poporul ales, într-o relație vitală cum este cea a mesei comune: Fac 31,54; Ies 24,11; Lev 2,13; Num 18,19 . „Deci, propriu- zis, nu sângele în sine este elementul principal al jertfei, ci sufletul care este conținut în el și care era folosit în vorbirea obișnuită pentrua desemna noțiunea de viață. Ca factor principal al vieții umane, sufletul este cel ce cauzează păcatul; urmează că tot prin el trebuie adusă și îndreptarea. Cum însă jertfind sufletul conținut în sânge urmează logic moartea, se folosește substituția animalului ce în chip simbolic reprezintă viața omului. Astfel, scurgerea sângelui și stropirea altarului evidențiază scopul expiator al sacrificiului, iar arderea unor părți din victimă exprimă partea latreutică a jertfei: renunțarea omului la bunurile sale și semnul văzut că Dumnezeu primește sacrificiul” .

   Sacrificiul in Vechiul Testament este astfel simbolul sentimentelor de adorare, cerere, mulțumire, umilință si căință ale sacrificatorului in fața lui Dumnezeu.

 

  Caracterul tipic și prefigurativ al jertfelor Legii Vechi

    Ceea ce nu a putut împlini mulțimea jertfelor din cultul mozaic, a împlinit Mântuitorul prin suprema Sa jertfă de pe cruce. Jertfele mozaice aveau mai mult o eficacitate simbolică, erau repetabile, se aduceau numai pentru poporul evreu, și nu impărtașeau harul sfințitor.La Sfânta Liturghie se savârșește jertfa crestină, cea nesângeroasă, pe care Domnul Hristos a adus-o in chip sângeros pe Golgota o singura data pentru intreg neamul omenesc. Ea ofera tuturor harul sfințitor, ridicându-ne la rangul de fii adoptivi ai lui Dumnezeu.

 

 


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe