Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Viața Sfântului Ioan Gură de Aur
Pr Gabriel Toma: 05-06-2015 11:39:30 in Anul omagial

Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, între 344 şi 354, mai probabil la 354, după ultimele cercetări asupra cronologiei vieţii şi operelor sale. Tatăl său, Secundus, mare dregător militar, a murit curând după naşterea copilului[1]. Mama sa, Antusa, dintr-o bogată familie creştină, rămasă văduvă la 20 ani[2], s-a dedicat cu râvnă şi perseverenţă educaţiei fiului ei, renunţând la recăsătorire. Primele elemente ale educaţiei creştine, Ioan le primi de la mama sa. Educaţia clasică o primi de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu[3]. Se pare că a studiat şi dreptul, întrucât o perioadă de timp după terminarea studiilor frecventa tribunalul[4]. A fost botezat târziu, probabil pe la 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În curând fu făcut citeţ, începând să practice ascetismul acasă, pentru a nu lăsa pe mama lui văduvă a doua oară[5]. În acelaşi timp, a frecventat şi asketerionul lui Diodor de Tars şi al lui Carterios în tovărăşia prietenului său Teodor[6], viitorul episcop de Mopsuestia. Acestuia ştim că, pentru a-1 readuce din lume, unde plecase, i-a adresat două scrisori cunoscute sub numele deCătre Teodor cel căzut[7]. Ioan legase prietenie cu un camarad, Vasile, cu care se angajase să meargă pe acelaşi drum în viaţă[8]. Dar, la un moment dat, Sf. Ioan îşi trăda prietenul pe care nu-1 împiedică să accepte episcopatul, în timp ce el, Ioan, fugi de această înaltă cinste, ascunzându-se[9]. În 374[10], după moartea Antusei, Ioan a putut să dea curs dorinţei sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munţii Antiohiei, unde a dus patru ani o viaţă severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea doi ani a stat retras într-o peşteră unde şi-a compromis sănătatea[11]. În 380, s-a înapoiat la Antiohia, iar, în 381[12], Meletie 1-a hirotonit diacon. În cei şase ani de diaconat, probleme de ordin pastoral şi apologetic au început să-1 preocupe, deşi nu primise încă Taina Preoţiei. Din această vreme datează tratatul săuDespre preoţie[13].

Sf. Ioan e preoţit de episcopul Flavian, în 386[14], şi primeşte misiunea de predicator. Geniul şi arta lui oratorică îi duc numele până departe. El predică în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi, în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în Postul mare, aproape în fiecare zi[15]. Dărâmarea statuilor împăratului Teodosie şi ale membrilor familiei sale, în anul 397[16], din cauza cuantumului neobişnuit al obligaţiilor fiscale, a adus locuitorilor Antiohiei ameninţarea cu exterminarea totală. Era atunci un spectacol jalnic: păgânii fugeau din oraş, iar creştinii aşteptau moartea îngroziţi. Din prima săptămână a Postului mare, episcopul Flavian a plecat la Constantinopol spre a cere clemenţă împăratului Teodosie, iar Sf. Ioan a rostit de-a lungul întregului post 21 de omilii, numiteOmiliile despre statui[17], în care consolează şi încurajează pe credincioşii îngroziţi, dar face şi operă morală, combătând păcatele şi arătând deşertăciunea lucrurilor de aici.Omilia 21-a, finală, anunţă rezultatul fericit al intervenţiei lui Flavian care aducea amnistierea celor vinovaţi. Succesul pe lângă Teodosie[18]era socotit şi succesul Sf. Ioan[19]. Numele lui ajunse pe buzele tuturor, el îşi crease o celebritate nemuritoare legată de supranumele de „Hrisostom" („Gură de Aur”). În timpul celor 12 ani de preoţie la Antiohia, Sf. Ioan a desfăşurat o prodigioasă activitate misionară şi predicatorială. A combătut pe eretici, îndeosebi pe anumei şi pe iudeo-creştini, şi s-a străduit pentru formarea morală a credincioşilor săi[20]. Acum comentează, de pe amvon, Geneza, Evangheliile după Ioan şi Matei şi Scrisorile Sf. Pavel[21].

La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influenţa lui Eutropiu[22], ministru atotputernic pe lângă slabul Arcadie. Această ascensiune a fost o surpriză neaşteptată pentru Sf. Ioan[23]. Teofil al Alexandriei, contra voinţei sale, hirotoni în arhiereu pe noul ales la 26 februarie 398[24]. Ajuns patriarh, Sf. Ioan a început prin a stârpi neregulile şi abuzurile Curții, clerului și poporului. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios şi neiertător al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate, i-au făcut mulţi duşmani[25]. A continuat să-şi scrie predicile şi comentariile sale. Acum a terminatComentariile la Scrisorile pauline[26](Coloseni, Tesaloniceni, Evrei), scrieComentariul asupra Psalmilor[27], apoilaFaptele Apostolilor[28]. Face misiune externă formând şi trimiţând misionari de la Persia și Fenicia până la goţii de la Marea Neagră şi Dunăre[29]. Se amestecă în administraţia unor dioceze ca Tracia şi Asia Mică, asupra cărora n-avea jurisdicţie. Merge şi convoacă un Sinod la Efes, în 401, unde se produseseră nereguli şi unde a pus ordine.

„Unele întâmplări din vremea episcopatului său au fost prilej de verificare a caracterului său, dar şi de concentrare a duşmăniei împotriva persoanei sale. Eutropiu stăruise pentru aducerea Sf. Ioan la scaunul patriarhal al Constantinopolului şi-1 ajutase în lucrările sale de început. Dar Eutropiu era lacom şi vicios. Sf. Ioan îl critica de pe amvon. Eutropiu voise să suprime Bisericii dreptul de azil, Ioan i s-a opus. Când, în 399, Eutropiu căzu în dizgraţie şi ceru azil Bisericii, Sf. Ioan îl primi în Biserică, îl apără de poliţia imperială care venise să-1 aresteze, dar în celedouă cuvântăriţinute cu acest prilej, patriarhul a arătat cât e de trecătoare slava lumii acesteia şi cât de bună şi ocrotitoare este Biserica. Pentru nedreptăţi de felul celor comise de Eutropiu, autorul nostru mustră şi pe împărăteasa Eudoxia, care după căderea lui Eutropiu ajunsese suverană absolută în imperiu.”[30]

Legăturile cu curtea au fost întrerupte sau au fost reci. Duşmanii lui Ioan începură să murmure. Venirea Fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, avea să provoace actul final al vieţii patriarhului atât de frământat, Ioan primi pe Fraţii Lungi, îi aşeză undeva, dar nu intră în comuniune cu ei şi nu le primi o plângere contra lui Teofil[31]. Aceştia se adresară împăratului, care dispuse convocarea lui Teofil în faţa episcopului Capitalei. Teofil îşi luă măsuri, trimiţând înainte pe Sf. Epifaniu, spre a descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina îşi dădu seama, până la urmă, de cursa în care fusese atras şi plecă grăbit în ţara lui[32]. Teofil însă, care veni cu 26 episcopi ai lui, ştiu să-şi ralieze 10 episcopi nemulţumiţi de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh şi pe împărăteasa Eudoxia[33]. Sinodul, prezidat de Teofil, convocă pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se dezvinovăţi de calomnii sau de lucruri ridicole. Ioan nu se prezentă şi de aceea fu depus[34].

Exilat din ordinul împăratului şi aflându-se deja în Bitinia, patriarhul fu rechemat din cauza răscoalei poporului care-şi cerea păstorul şi din cauza unui cutremur de pământ[35]. Patriarhul fu primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârşitul anului 403, Ioan critică aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei, aproape de Biserica unde slujea el. Se pare căOmilia despre Ioan Botezătorul, în care Ioan ar fi comparat pe Eudoxia cu Irodiada, este o piesă falsă[36], plăsmuită de adversarii săi. Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a depus a doua oară pe Ioan, ca nefiind reintegrat de un sinod după prima depunere[37]. Aceasta se petrecea în Postul Paştelui din anul 404. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paşte şi exilat după Rusalii, la 20 iunie 404[38]. Exilul al doilea şi final al Sf. Ioan ne e cunoscut din scrisorile sale numeroase către prietenii devotaţi. El arată suferinţele şi necazurile lui pe drumul lung şi silnic al deportării, dar e mereu preocupat de scumpa sa Biserică şi de răspândirea Evangheliei. După o oprire scurtă la Niceea, Sf. Ioan a ajuns, la sfârşitul a 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică[39]. El a suferit mult aici din cauza climei, a lipsurilor şi a primejdiilor din partea tâlharilor. Intervenţia partizanilor săi de la Constantinopol, numiţi ioaniţi, şi moartea Eudoxiei spre sfârşitul anului 404, nu i-au schimbat situaţia. Ioan scrise de la Cucuz şi papei Inocenţiu, cerându-i ajutor, dar acesta n-a putut face nimic pentru el. Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol şi Antiohia, autorităţile primiră ordin să-1 deporteze la Pityus[40], un orăşel pe malul răsăritean al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407, cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate". Numele său a fost trecut din nou în diptice. Sfintele sale moaște au fost aduse şi depuse cu pompă în biserica Sf. Apostoli, la Constantinopol, de către împăratul Teodosie II, în anul 438.[41]

Făcând o foarte sumară caracterizare a „putem spune că Sf Ioan avea tot ceea ce îi trebuie pentru a reuşi în slujirea sa, o credinţă profundă, un zel devorant, o elocinţă în acelaşi timp caldă şi familiară, îmbogăţită cu cele mai frumoase flori ale retoricii şi cu cea mai exactă cunoaştere a sufletelor. Acesta este unul dintre caracterele cele mai atrăgătoare care s-ar putea întâlni. Un suflet tandru, delicat, vibrând la toate emoţiile, o inimă puternică, dur cu el însuşi, nemilos cu viciile, fremătându-se în prezenţa răului, dar în acelaşi timp un spirit insuficient pregătit exigenţelor luptei şicondamnat, prin natura sa, la o suferinţă continuă, suferinţa oamenilor loiali, care se lansează cu greu într-o luptă şi nu găsesc în faţa lor decât duşmani mascaţi în faţa cărora toată sinceritatea lor este zadarnică. Comportamentul său faţă de unii şi faţă de alţii era dominat de adevăr şi milostenie.”[42]

Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne cel mai cunoscut dintre Părinţii greci şi una din cele mai fascinante figuri ale antichităţii creştine. Cu vie veneraţie ne aducem aminte de el, pe care în toate Liturghiile îl chemăm şi ni-l dorim ocrotitor.

BIBLIOGRAFIE

Brezeanu, Stelian,O istorie a Bizanțului,Editura Meronia, București, 2004

Cazacu, Mihai, Bizanțul, Editura Helicon, Timișoara

Coman, I.G,Autobiografia în literatura patristică, în rev ST, an XXVI (1974), nr 9-10

Idem,Hirotonia în preot a Sf Ioan Gură de Aur, în rev. G B, an XVI (1957), nr 12

Idem,Personalitatea Sf Ioan Gură de Aur, în rev S T, an VII (1957), nr 9-10,

Farmer, David Hugh,Dicționar al sfinților, traducere Mihai Udma și Elena Burlacu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999

Rămureanu, Pr prof Dr Ioan, Șesan, Pr prof Dr Milan, Bodogae, Pr Prof Dr Teodor,Istoria bisericească universală, vol I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987

Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul,Despre preoție, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987

Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984

Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a treia,Omilii la Matei, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994

Timuș, Gherasim, Dicționar Aghiografic, ediția a II-a, Editura Mânăstirii Portărița, 1998

www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/cine-fost-sfantul-ioan-gura-de-aur

ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gur%C4%83_de_Aur


[1]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984, p 7

[2]Gherasim Timuș,Dicționar Aghiografic, ediția a II-a, Editura Mânăstirii Portărița, 1998, p 447

[3]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a treia,Omilii la Matei, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p 6

[4]Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul,Despre preoție, traducere, introducere, indici și note Pr D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p 26

[5]Pr Prof Dr I.G.Coman, Autobiografia în literatura patristică, în rev ST, an XXVI (1974), nr 9-10, p 662

[6]David Hugh Farmer,Dicționar al sfinților, traducere Mihai Udma și Elena Burlacu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, p 287

[7]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[8]Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul,op. cit,p 31

[9]Ibidem, p 32

[10]Gherasim Timuș,op. cit., p 448

[11]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 10

[12]David Hugh Farmer,op. cit., p 287

[13]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[14]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 10

[15]Ibidem, p 11

[16]Ibidem, p 12

[17]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[18]Stelian Brezeanu,O istorie a Bizanțului,Editura Meronia, București, 2004, p 35

[19]Pr prof Dr I.G. Coman,Personalitatea Sf Ioan Gură de Aur, în rev S T, an VII (1957), nr 9-10, p 600

[20]Idem, Hirotonia în preot a Sf Ioan Gură de Aur, în rev. G B, an XVI (1957), nr 12, p 882

[21]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[22]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 12

[23]Mihai Cazacu,Bizanțul, Editura Helicon, Timișoara, p 119

[24]Gherasim Timuș,op. cit., p 449

[25]David Hugh Farmer,op. cit., p 287

[26]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[27]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[28]Sfântul Ioan Gură de Aur, obținut de pe ftp://ftp.logos.md/Soft/Parinti_si_scriitori_bisericesti

[29]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 13

[30]Ibidem, p 14

[31]Ibidem, p 15

[32]Pr prof Dr Ioan Rămureanu, Pr prof Dr Milan Șesan, Pr Prof Dr Teodor Bodogae,Istoria bisericească universală, vol I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p 382

[33]Pr prof Dr Ioan Rămureanu, Pr prof Dr Milan Șesan, Pr Prof Dr Teodor Bodogae, op. cit., p 383

[34]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 17

[35]David Hugh Farmer,op. cit., p 287

[36]Gherasim Timuș,op.cit, p 451

[37]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea întâi,Omilii la Facere,...,p 17

[38]Ibidem, p 17

[39]Ibidem, p 18

[40]http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Gur%C4%83_de_Aur

[41]Ibidem, p 19

[42]http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/cine-fost-sfantul-ioan-gura-de-aur



Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator