Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Preoți din episcopia noastră în închisorile comuniste (XXII)
Administrator: 08-12-2017 09:59:49 in Anul omagial
    Părintele Constantin Stoenescu, născut la 18 noiembrie 1923 în comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa, a fost preot în parohia Malul Roşu, comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa.
A urmat cursurile şcolii primare în localitatea natală, Seminarul şi Facultatea de Teologie la Bucureşti, obţinând licenţa în 1947. Cu această diplomă s-a înscris la Seminarul Pedagogic Universitar Titu Maiorescu, obţinând în 1948 titlul de profesor, specialitatea religie, secundar istorie. La 4 august 1948 a fost arestat de acasă şi dus întâi la Politia din Urziceni, apoi la Călăraşi, Constanţa, Ministerul de Interne şi Penitenciarul Jilava. A fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti, în lotul celor de la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi condamnat la cinci ani de închisoare corecţională pentru ”uneltire împotriva ordinii sociale”.
A trecut prin închisorile de la Piteşti şi Gherla. A fost eliberat în 1953, după ce a executat întreaga pedeapsă, din Colonia de muncă Peninsula, unde a lucrat doi ani.
În momentul arestării nu era hirotonit. Pus în libertate, s-a căsătorit şi a fost hirotonit la 25 martie 1956 pentru parohia Malu Roşu.
Părintele Constantin Stoenescu a decedat la 9 februarie 1996. (Vasile Manea)


Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2018 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe
NETCreator