Parohia Plevna
Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Tânăra înaltă, cu mintea la cer
Administrator: 25-11-2016 09:12:48 in Știri pe scurt
Prosopopeea sinaxarului o prezintă pe Sf Ecaterina ca fiind "foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani." Înzestrată cu o inteligență ieşită din comun "aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume." Folosind rațiunea atât de ascuțită, a ajuns la concluzia că adevăratul Dumnezeu este unul singur, Cel al creştinilor. Pentru aceasta, în încercarea prigonitorilor de a o întoarce la păgânism, cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. În ziua de pomenire a acestei Mari Mucenițe, 25 noiembrie 2016, în biserica parohială s-a cântat Acatistul şi s-a făcut trisaghion pentru credincioasele ce-i purtau numele.

Parohia Plevna

Site-ul web oficial al Parohiei Plevna din Protopopiatul Lehliu - „Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!” 2 Cor 2, 14
Parohia Plevna, Biserica Ortodoxa, Plevna, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Protopopiatul Lehliu

 
Copyright 2017 - Parohia Plevna

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe